Pharmacie sans ordonnance livraison rapide 24h: acheter viagra en ligne en France.

Microsoft word - traducere curs.doc

TRADUCERE CURS Originea ziarelor Inainte de inventarea masinilor de tiparit, oamenii raspandeau stirile prin viu grai, scrisori, sau anunturi publice afisate. Pe masura ce mai multi oameni au invatat sa citeasca si sa scrie, stirile au devenit si mai demne de incredere. Roma antica avea un sistem propriu sofisticat pentru a circula stirile scrise. Se publicau mai ales acta diurna (evenimentele cotidiene), foi cu stiri scrise erau afisate de guvern in piata publica din anul 59 AC, pana cel putin in anul 222 AD. ‘Acta diurna’ erau stiri din politica, procese, scandaluri, campanii militare si executii. In China, primele foi de stiri produse de guvern, numite tipao, circulau printre oficialii curtii in timpul dinastiei Han (202 AC – 220AD). La un moment dat in timpul dinastiei Tang (619-907), chinezii foloseau blocuri de lemn sculptate pentru a tipari ‘tipao’, facand din ele primele ziare tiparite din istorie. O presa de tiparit a fost creata in Europa in 1450, si oficialii europeni au inceput curand s-o utilizeze pentru publicarea stirilor. Pamflete scurte, numite ‘carti/brosuri de stiri’, informau publicul despre nuntile regale, bataliile victorioase, sau alte evenimente importante. ‘Baladele stiri’ relatau evenimentele in forma versificata. ‘Brosurile de stiri’ si ‘baladele stiri’ au circulat sporadic in Europa si coloniile americane, de obicei cand oficialli doreau sa informeze publicul despre evenimentele importante. Primele ziare Ziare publicate cu acelasi nume sau in mod regulat au aparut prima data la Venetia, Italia, in secolul 16. Ziare scrise de mana, numite avisi, sau ‘gazete’, au aparut saptamanal inca din 1566. Ele raportau stiri aduse la Venetia de negustori, precum fapte din razboaie si politica din alte parti ale Italiei si Europei. Gazetele venetiene au stabilit un stil de jurnalism pe care l-au urmat majoritatea primelor ziare tiparite – foi scurte cu stiri scrise sub numele orasului din care veneau si data cand fusesera trimise. Cele mai vechi exemplare care au supravietuit dintre ziarele europene sunt doua saptamanale publicate in Germania in 1609, unul la Strassburg (azi, Strasbourg – Franta), de Johan Carolus, celalalt la Wolfenbütel, Germania, de Lucas Schulte. Ziarele s-au raspandit rapid prin Europa. Saptamanale de o pagina au aparut in Basel, Elvetia, la 1610; Frankfurt, Germania si Viena, Austria, la 1615; Hamburg, Germania, 1616; Berlin, Germania, 1617; si Amesterdam, in Olanda, 1619. Primele ziare tiparite in Anglia au aparut la 1621, si Franta a scos un ziar in 1631. Totusi, tipografii din Amsterdam, centru comercial si de toleranta politica si religioaza la inceputul secolului 17, exportau saptamanale in franceza si in engleza inca de pe la 1620. Primul ziar englezesc publicat continuu a fost Weekly News, publicat din 1622 pana in 1641. Primul ziar tiparit din Italia a aparut la 1639, si Spania avea unul pe la 1641. Primele ziare englezesti erau in general tiparite in unul din cele doua formate: in stilul ziarelor olandeze sau in stilul primelor saptamanale germane. Ziarele in stil olandez comprimau stirile in 4 sau mai putine pagini, in timp ce stirile din saptamanalele in stil german acopereau pana la 24 de pagini. Primele ziare englezesti au folosit stilul olandez dar au trecut la stilul german la 1622. Ziarele englezesti au fost printre primele din lume care au folosit titluri pentru a atrage cititorii si gravuri pentru a ilustra povestile. Ziarele englezesti au si impus noi standarde in afaceri. Au angajat femei ca reporteri, au tiparit reclame ca sursa de venit, si au platit baieti, sau si mai mult fete, pentru a vinde ziarele pe strazi. Presa engleza inca lipsita de experienta a trebuit sa se confrunte cu cenzura in cea mai mare parte din secolul 17. Primele ziare numite ‘diurnals’ (jurnale) – predecesoarele actualelor cotidiene – prezentau stiri din toata Europa si uneori din America sau Asia. Totusi, oficialii guvernamentali descurajau reportajele ce priveau problemele locale. In plus, guvernul impunea reguli foarte stricte tipografiilor. In Anglia, ca si in majoritatea celorlalte tari europene, guvernul cerea tipografilor sa aiba licente/autorizatii pentru tiparirea stirilor. Tipografii isi puteau pierde autorizatiile daca publicau ceva jignitor la adresa autoritatilor. Prima schimbare majora a venit in anii dinainte de izbucnirea Razboiului Civil Englez (1642-1648). In timp ce Parlamentul, sub conducerea lui Oliver Cromwell, se lupta cu regele Carol I (Charles I) stirile nationale au capatat o noua importanta. Ziarele, eliberate prin prabusirea autoritatii regelui, au inceput sa se considere suficient de libere pentru a discuta politica interna. Primul ziar englezesc care a incercat sa transmita stiri nationale a fost The Heads of Several Proceedings in This Present Parliament (Capetele/liderii catorva proceduri din presentul parlament), un saptamanal care a aparut in 1641. Gustul publicului pentru stirile interne a crescut in mod constant, si in curand un numar de ziare acopereau/abordau probleme de politica nationala si alte teme inainte cenzurate. In 1644 scriitorul John Milton a rostit/formulat idealul de libertate a presei cu mare elocinta in eseul sau, Areopagitica. Cu toate astea, cand Cromwell si-a consolidat puterea dupa decapitarea lui Carol I in 1649, a devenit mai sever cu presa. A permis doar catorva ziare autorizate sa fie tiparite. Dupa ce monarhia a fost restaurata sub regele Carol al 2lea, in 1660, guvernul a incetat treptat prevederile legate de licenta si alte restrictii. Presa engleza a publicat intr-o atmosfera de libertate considerabila – atata vreme cat nu critica guvernul. In timpul miscarilor Glorioasei Revolutii de la 1688 (cand Parlamentul l-a detronat pe regele James al 2lea in favoarea lui William de Orania) presa engleza s-a eliberat de aproape toate restrictiile guvernamentale. Legea care cerea tipografilor sa obtina licente a expirat in 1695. Credinta in dreptul presei de a pune la indoiala si de a critica guvernul a pus in cele din urma stapanire pe Anglia si a migrat si in coloniile americane. Curs 2 Revolutie si restaurare: Literatura intre 1620-1690 - Sef intre dansatori era mostenitorul regelui, Charles, Printul de Wales. Contrastul dintre extravaganta teatrului cu masti de la curte si cei care se fugisera cu hotarare de politicile religioase ale lui James si care aveau sa infiinteleze Plantatia Plymouth (SUA), nu putea fi mai mare. Extremele acestea caracterizeaza si politica si literatura secolului 17. Masca celebra un monarh ideal ale carui merite puteau fi studiate, ca Biblia, precum ‘cartea perfectiunii’; Puritanismul ingust al pelerinilor, ce avea Biblia in centru, cerea o respingere a ideii fundamentale a domniei lui James, o uniune integrata a statului englez cu Biserica Engleza prin persoana insusi a regelui si a episcopilor numiti de el. - In nici o perioada din istoria Angliei, nepotrivirea dintre un ideal de ordine politica si spirituala si realitatea dizidentei si a dezordinii nu distrus mai multe vieti, si nu a produs mai multe literatura scumpa si adesea partizana. - Faptul ca James I si fiul sau se bucurau atat de mult de arta mastii este o marturie a dorintei lor de a utiliza teatrul simbolic pentru a celebra credinta lor in numirea de catre divinitate a regilor pamanteni. Pentru ambii, unirea Coroanelor Angliei si Scotiei sub Stuarzi insemna/prevestea o restaurare a regatului primitiv al miticului Troian, Brutus, de la care Britania isi derivase numele. Pentru ambii, o politica de neutralitate europeana, si o reconciliere cu vechiul dusman, Spania, parea sa vesteasca, o noua era de pace, prosperitate si armonie, in care curtea engleza avea sa le eclipseze pe cele ale familiilor rivale Habsburg, Bourbon, Gonzaga si Medici. Festivalurile sale proclamau in mod simbolic providenta speciala care adusese Britania spre gloria ei unica. - Trasatura speciala a mastii, spre deosebire de teatrul public, consta in combinatia dintre actorii profesionisti si cei amatori, sau, mai precis, in utilizarea partcipantilor princiari sau aristocrati in rolurile cele mai importante. Nu numai ca spectacolul il avea in centru pe monarh, si publicul selectat exclusiv dintre membrii cei mai favorizati de la curte, dar aparitia in costum extravagant a consoartei lui James, Ana de Danemarca, sau a lui Charles I si a sotiei lui, ca dansatori sau ca virtutii intruchipate, era vazuta ca o extindere adecvata a nobletii/nobilimii/aristocratiei lor. * Progresul invatamantului: Francis Bacon si Versiunea Autorizata - Scopul lui Bacon in 1605 pare sa fi fost acela de a-l incuraja pe James sa sprijine ‘o munca solida, o cronica fixa si un monument nemuritor’ demn de un om atat de inzestrat, si de un regat atat de glorios. Aceasta ‘munca solida’se referea la promovarea unei munci metodice de cautare a fenomenelor naturale si o investitie nationala in ceea ce noi numim cercetare stiintifica. - Avansarea Invataturii/Cunoasterii a incercat sa faca o distinctie intre doua feluri de Adevar, un Adevar teologic ‘extras din cuvintele si oracolele lui Dumnezeu’, si determinat de credinta, si un Adevar ‘stiintific’ bazat pe lumina naturii si dictatele ratiunii. Cu toate acestea, in prima carte el a pledat pentru invatatura adecvata impotriva deformarilor gresite, a ‘vanitatilor’, a ‘imbolnavirilor’, si a ‘dispozitiilor gresite’, inainte sa treaca la critica a ceea ce el considera a fi ‘comportamentul infumurat’ al acelor umanisti ai Renasterii care se concentrasera mai mult pe retorica decat pe continut, a aristotelianismului ingust la minte din universitati, si a mirajului alchimiei si astrologiei. A fost pe buna dreptate aclamat ca initiator al miscarii stiintifice moderne, un element subliniat de premiul acordat postum de fondatorii Societatii Regale in 1660. - Adevarata reusita a Conferintei de la 1604 a fost rezultatul unei propuneri din partea Puritanilor, facuta la sfarsitul zilei si sprijinita cu caldura de Rege, si anume faptul ca ar trebui o noua traducere de multi acceptabila a Bibliei in engleza. Versiunea ‘Autorizata’ sau a ‘Regelui James’ astfel rezultata in 1611 avea sa devina opera cu cea mai mare influenta din proza engleza, chiar daca una ale carei ritmuri fundamentale si variatiuni sunt cele ale profetiei evreiesti si cantecele naratiunilor grecesti. Dedicarea intregii opere regelui arata scopul dublu al noii versiuni. Aceasta trebuia sa ofere ‘ o traducere mai exacta a Sfintelor Scripturi in limba engleza’ folosind ca surse directe originalele evreiesti si grecesti si bazandu-se pe eruditia international recunoscuta a ‘multor oameni meritosi care au fost inaintea noastra.’ Noua Biblie era menita sa sa-si adune laolalta cititorii englezi ca membrii ai unei Biserici nationale hotarate sa-si arate calitatile de cale de mijloc intre extrema Romano Catolica si cea Calvinista din Geneva. Cu toate ca ‘Versiunea Autorizata’ s-a autoproclamat ‘Numita pentru a fi citita in biserici’, nu a primit niciodata vreo autorizatie formala. In ciuda unor traduceri gresite, a stangaciei sale, si a interpretarilor gresite care le- au dat de lucru invatatilor care au urmat, nu a fost revizuita substantial pana la 1881-1885. Versiunea Autorizata a reusit sa imbine cu succes cele mai bune fragmente ale tuturor traducerilor anterioare. Nici o versiune moderna nu a atins bogatia si rezonanta acesteia. * Poezia ‘metafizica’ religioasa: Herbert, Crashaw, si Vaughan Sentimentalismul colorat al artei baroce continetale a fost o figura centrala a cruciadei ‘Contra-Reformei’ pentru recastigarea inimilor si sufletelor celor pierduti Bisericii Romane din cauza fisurilor Reformei. Anglia Protestanta a ramas in mare parte neatinsa de stilurile violente/ametitoare din pictura si arhitectura sponsorizate de iezuiti, principalii agenti din campania Papei, dar, in ciuda gesturilor de rezistenta si dezaprobare, spiritualitatea iezuita si-a lasat totusi amprenta asupra literaturii engleze. * Versul laic: curteni si cavaleri (Abraham Cowley) – Poemele de dragoste adunate in The Mistress (Amanta) in 1647, sugereaza mai degraba o serie de incercari generale de a amuza indragostitii neconsolati sau de a justifica iubirea neimpartasita sau absenta, decat cautarea unei anume iubite. In timpul sederii sale la Oxford, Cowley si-a inceput maretul dar in final neterminatul proiect al unei abordari epice a subiectului national dominant al timpului sau, The Civil War (Razboiul Civil) (Cartea I a fost publicata la 1679; Cartile II si III, odinioara crezute pierdute, au fost editate si publicate doar in 1973). Este o opera mai degraba supusa decat inspirata, care asociaza in mod extravagant toate virtutiile eroice cu cauza regalista, si toate relele cu Parlamentul si infloritoarele secte Puritane. * Anatomii: Burton, Browne, si Hobbes Burton (1577-1640), un cleric oarecum stangaci, la pensie si cam ingust la cap, s- a folosit de o gramada de autori antici si moderni pentru a produce ceea ce este in parte tratat medical si in parte o carte mare si banala. Pe langa Biblie si alte surse anonime, Burton citeaza cam 1250 de autori numiti, si argumentul sau concis este presarat cu stiinta, filozofie, poezie, istorie si divinitate. Fiecare pagina este, pentru multi cititori moderni, umpluta la refuz cu citate din Latina, unele de lungime considerabila. - Arhitectura intelectuala a a marelui tratat filozofic al lui Thomas Hobbes, Leviathan, or The Matter, Forme, and Power of a Commonwealth Ecclesiastical and Civil (Monstrul, sau Materia, Forma si Puterea unei Republici Ecleziastice si Civile) (1651) este, intr-un sens important, bazat pe pasiunea pentru geometrie pe care a descoperit-o la varsta de 40 de ani. “Geometria”, observa Hobbes (1588-1679) in capitolul patru din prima parte a cartii sale “este singura stiinta pe care Dumnezeu a avut placerea sa o dedice pana acum umanitatii” si aceasta “singura stiinta” este ca un model abstract pentru formarea celorlalte semnificatii, sau “definitii” pe care isi bazeaza argumentul sau complex. Hobbes Leviathanul in patru parti; prima, “Despre Om”, incearca sa defineasca natura si calitatea judecatii umane (in opozitie cu “ratiunea”) in mare masura ca reactie la schimonosirile “Aristotelismului” care continua sa domine universitatile englezesti. Cand isi extinde studiul la explorarea motivatiei umane, observa in mod consecvent un animal rational a carui actiune este determinata mai degraba de agresivitate decat de iubire, de spiritul de acaparare mai degraba decat de generozitate, de egoism mai mult decat de orice ideal altruistic. Pentru Hobbes, cautarea egoista a “fericirii” in care se angajeaza toate fiintele umane exclude bunavointa. Nici cauza regalista nici cea republicana nu sunt in mod particular favorizate. (Hobbes insusi plecase in exil la Parism si in 1647 fusese numit tutore al Printului de Wales, dar in 1651 se impacase cu Anglia lui Cromwell). Cand totusi, intra in amanunte legat de credinta ca un suveran nu ar trebui sa se supuna legilor civile, sau legat de ideea ca un studiu prea apropiat al istoriei Romei si Greciei sugereaza ca ‘regicidul’ poate fi interpretat ca ‘tiranicid’ si de aceea demn de respect, recurge in mod clar la simpatiile conservatoare regaliste. Leviathanul asterne pe hartie o teorie despre un guvern autoritar care detine atat puterea asupra problemelor laice cat si cea spirituala. La timpul lor argumentele lui Hobbes nu au atras Puritanii radicali care pledau pentru inspiratia individuala si libertatea constiintei ca o aparare impotriva insistentei Statului pe uniformitate si acceptare. Totusi, accentele puternice anti-clericale si non-conformismul teologic care se intalnesc in Leviathan nu i-au atras nici pe acei Anglican devotati care se rugau pentru o restaurare ferma a vechii ordini in Stat si Biserica. De la 1650, Leviathanul a continuat sa ofenseze lumea in loc sa o amuze. * Proza politica in perioada Razboiului Civil Afirmatia lui Hobbes ca guvernele erau constituite ca fiind necesare pentru siguranta umana si ca statul exista printr-un contract intre conducator si condus in loc sa fie comandat invariabil de Dumnezeu, nu prea era originala. Totusi, reafirmarea insistenta/energica a acestei idei reflecta timpurile revolutionare in care a fost creat Leviathanul. La sfarsitul anilor 1640 si in anii 1650, dezbaterea legata de forma si autoritatea constitutiei in rapida schimbare a Angliei era extrem de partinitoare. Un rege invins fusese obligat sa predea ce mai ramasese din suveranitatea lui Parlamentarilor invingatori in Razboiul Civil, desi nu abandonase niciodata credinta ca fusese pus pe tronul sau de Dumnezeu si I se incredintase o misiune sacra ca monarh. Parlamentul a fost obligat de armata victorioasa sa-l aduca pe Rege la proces sub acuzatia de a fi “un Tiran, un Tradator si un Criminal si un inamic public al Republicii Angliei”. In ciuda dezbaterilor raspandite, libere si publice despre natura suveranitatii si potentialul pentru sustinerea dezvoltarii constitutionale, Republica lui Cromwell nu a fost marcata de schimbari sociale radicale sau de vreun experiment notabil in democratia populara. In Anglia republicana, schimbarile politice, facute in numele poporului, ramaneau remanieri ale elitei conducatoare. Republica/Commonwealthul s-a dovedit a dori mai degraba intarirea ideii relativ inguste a domniei divine decat avansarea ideii de mostenire a celor umili si supusi. Argumentele politice ale Puritanilor dizidenti au atras mai tarziu un interes mai detaliat si plin de intelegere/solidar, in special intre istoricii hotarati sa sugereze o continuitate in gandirea engleza radicala sau o formulare primitiva a ideologiei socialiste si libertariene. Un accent mai specific englezesc se intalneste prin literatura pamfletara a acelor radicali care au sustinut ca detronarea lui Charles I incepuse sa distruga relele politice ale Normanzilor (francezilor) si nu ale Imperiului Roman. Prin indepartarea urmasilor Cuceritorului, Anglia putea sa-si afirme din nou libertatile native si sa arunce jugul aristocratiei normande si feudalismul impus de normanzi. - William Walwyn (1600-1680) si Gerrard Winstanley (1609-1676) – importanta fratiei si forta militanta a iubirii crestine ca un mijloc de a obtine o schimbare radicala in relatiile sociale. O furie impotriva anomaliilor legate de privilegiile si lipsurile de clasa se vede in atacurile lui Walwyn asupra celor care presupun ca toata invatatura buna vine din universitati. Acum ca Scripturile sunt in engleza “de ce nu poate cineva care intelege doar engleza, sa inteleaga si sa declare adevaratul lor inteles la fel ca un englez specialist in ebraica, greca sau latina?” - “nivelatorilor” (radical din perioada revolutiei burgheze din Anglia sec 17) pe libertatea individuala si egalitatea in viata sociala si religioasa a luat o intorsatura practica, dar pentru multi mosieri locali destul de neplacuta, prin infiintarea in aprilie 1649 a unei mici comunitati accentuat crestine pe fostul Crown Land la St. George’s Hill in Surrey. - Explorarea analitica a lui James Harrington a fundamentului unei republici ideale, The Common-Wealth of Oceana (1656) (Republica Oceana), care era de asemenea in mod clar dedicata lui Cromwell, a avut un impact mult mai mare si asupra contemporanilor si in urmatoarele doua secole. Harrington (1611-77) impartasea cu “sapatorii” convingerea ca solutia pentru progresul social era in proprietatea si managementul/administrarea pamantului. Chiar daca nu accepta propriu-zis tipul de protocomunism pe care il practicau “sapatorii”, si chiar daca respinge legatura simpla dau fara adevar istoric dintre cucerirea normanda si aparitia feudalismului, pune un accent considerabil pe legatura dintre natura guvernului si distribuirea uniforma a proprietatii. Argumentul lui Harrington se bazeaza puternic pe istorie si pe teorie politica antica si moderna, in special cea a lui Machiavelli; gaseste exemple in experienta romanilor, face paralele cu Venetia moderna si, mai presus de toate, traseaza originea declinului constant al feudalismului in Anglia si provocarea concomitenta adusa principiului monarhic. Pleduaria lui pentru o noua ordine republicana crescuta din cenusa celei vechi se bazeaza pe ideea unei republici constituite prin puteri egale in care pamantul proprietate este mereu redistribuit intre cei multi si nu acumulat de cei putini. The Art of Law-giving in three Books (Arta de a da legi in trei carti), publicata dupa moartea lui Cromwell in 1659, ofera o relatare mai succinta a evenimentelor istorice si un proiect ceva mai putin ciudat si utopic. Preocuparea sa insistenta pentru viitorul Republicii este evidenta in afirmatia disperata/deznadajduita: “Anglia este acum intr-o astfel de situatie ca cel despre care se va putea cu adevarat spune ca ii va da legi nu o va guverna niciodata; iar acela care o va guverna nu-I va da niciodata legi.” * Milton - Areopagitica Ca prozator polemist, John Milton (1608-1674) a fost un aparator mestesugit si uneori insultator al diferitelor cauze publice pe care a ales sa le imbratiseze. La inceputul anilor 1640 a scris 5 pamflete atacand atat ideea de, cat si presupusa enormitate a, episcopatiei engleze; intre 1643 si 1645 a publicat 4 tratate in favoarea divortului, pornind de la nefericirea propriei casatorii; in 1644 a sustinut marea lui pleduarie pentru ‘libertatea’ exprimarii, Areopagitica, pentru a contracara ordonanta de autorizare data de un Parlament in majoritate presbiterian. Cel mai grozav, mai convingator si mai durabil dintre pamfletele lui Milton, Areopagitica; A Speech of Mr John Milton for the Liberty of Unlicenc’d Printing, to the Parliament of England (Areopagitica; un discurs al dlui John Milton pentru libertatea tiparii fara autorizatie, catre Parlamentul Angliei) (1644) pledeaza pentru o libertate constitutionala mult mai mare. Pleadeaza pentru un schimb liber/neinhibat de idei intr-o republica protestanta moderna sub forma unei vechi oratii (Areopagusul fusese locul de intalnire a Consiliului de Stat din Atena antica). In ciuda formei clasice retorice a tratatului sau, Milton evita interogatiile din greaca sau Latina si citatele laborioase autoritare. Cand spune ca nu poate slavi “o virtute trecatoare si retrasa, ne exersata si nerespirata, care nu iese niciodata afara si nu vede adversarul” insista indirect si pe datoria lui crestineasca de a spune ce are de spus in engleza in numele ‘adevarului’ (sau cel putin propria lui idee despre adevar). Isi defineste aspiratiile accentuand frumusetea severa si logica a viziunii sale despre libertate contrastand-o cu nascocirile mioape ale dusmanilor sai (cenzorii Romani, Laudieni, si implicit, cei Presbiterieni). Cand in mod stralucit pretinde ca, cartile “nu sunt lucruri absolut moarte ci intr-adevar contin o forta de viata care este la fel de activa ca si sufletul ale carui progenituri sunt”, deschide o paralela intinsa, foarte emotionanta, intre persecutarea ereticilor de catre biserica nereformata si incercarea de a suprima ideile intr-un stat Protestant. Ambele sunt considerate crima nelegiuita: “Este cam la fel de bine sa omori un om ca si sa omori o carte; cine omoara un om omoara o creatura cu ratiune, imaginea lui Dumnezeu; dar cel care distruge o carte buna, omoara ratiunea insasi, omoara imaginea lui Dzeu ca si cum ar lovi in ochi.” Pe masura ce dezvolta ideea, umfla in mod subtil natura acestei ‘crime’ de la omicid la martiriu, comparand in final suprimarea unei editii/unui volum dintr-o carte cu masacrarea spiritului uman (“de unde executia se termina nu cu uciderea unei vieti elementale, dar loveste in cea de-a cincea si diafana esenta, respiratia ratiunii insasi, omoara ceva nemuritor mai degraba decat o viata”). In doua momente cruciale ale discursului sau, Milton abordeaza un registru patriotic atat pentru a-I teroriza cat si pentru a-I lingusi pe reprezentantii parlamentari ai unei Anglii exemplare in plina dezvoltare, o natiune “nu inceata si stupida, ci cu un spirit iute, inventiv, si patrunzator, ager in inventii, cu discursuri subtile si viguroase, nu mai jos de atingerea celui mai inalt punct la care capacitatea umana se poate ridica”. Daca Parlamentul refuza unei astef de natiuni libertatea necesara, afirma el, ar insemna sa provoace revelatia speciala a libertatii lui Dumnezeu catre “englezii lui”. Cand revine la marea lui tema nationala adopta din nou o voce oratorica, in parte clasica, in parte biblica: “Cred ca vad in mintea mea o Natiune nobila si puternica, ridicandu-se ca un om puternic dupa somn, si scuturandu-si lacatele invizibile; cred ca o vad ca pe un Vultur inchizandu-si in colivie puternica sa tinerete si aprinzandu-si ochii lui neorbiti in raza din plina miazazi; purificandu-si si coborandu-si vederea mult abuzata la insasi fantana stralucirii din rai; in timp ce tot zgomotul pasarilor fricoase ce se aduna in stoluri, cu cele care iubesc amurgul, dau din aripi agitate, uimite de ceea ce el inseamna, si in vorbaraia lor invidioasa, vor sa prevesteasca un an de secte si schisme.” Marea viziune a lui Milton se zbatea intre diviziunile evidente, schismele si nesiguranta Angliei Interrregnumului (dintre regate). Milton isi afirmase in mod explicit propriul republicanism intr-o serie de pamflete.

Source: http://www.softadviser.ro/sorina/pdf/lecture.notes/jurnalism/anul%202/tradcurs1_2.pdf

07_drug_g

Gabapentin Important drug interactions Clinical use Anti-epileptic – adjunctive treatment of partial• Antidepressants: antagonism of anticonvulsiveseizures with or without secondary generalisation Administration Dose in normal renal function 300 mg on day 1, 300 mg twice daily on day 2,300 mg three times daily on day 3, then increasedaccording to response to 1.2 g daily (in t

M: otalguide

ONTARIO GUIDELINES FOR CLASSIFICATION OF PESTICIDES PRODUCTS Copyright: Queen's Printer for Ontario, 1999This publication may be reproduced for non-commercial purposes and with appropriate TABLE OF CONTENTS INTRODUCTION . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1SOURCES OF INFORMATION ON THE SCHEDULE OF A PESTICIDE . . . . 2CLASSIFI

Copyright © 2010-2014 Sedative Dosing Pdf