Microsoft word - 3.sarbatorile.doc

Dumnezeu le-a dat evreilor sase sarbatori simbolice (Lev. 23). Ele marcau trecerea unui an ceremonial si intretineau in popor memoria unor evenimente istorice de importanta majora. Pe de alta parte, calendarul evreiesc are si o insemnatate profetica, marcind cele sase etape in care-si va desfasura Dumnezeu planul mesianic de rascumparare a omenirii. Dintre cele sase sarbatori, Pastele, Cincizecimea si Sarbatoarea Corturilor sint deosebite atit prin semnificatie, cit si prin faptul ca ele cereau ca fiecare evreu sa mearga in pelerinaj sa se inchine la Ierusalim (Exod 23:14-19). La aceasta sarbatoare, evreii comemorau jertfirea mielului in Egipt. Singele acestui miel fusese asezat pe usiorii usii si-i ferise pe intii nascuti de ingerul mortii (Exod 12;1- 13:16). Sarbatoarea marca si scoaterea evreilor din robia Egipteana. In limba romana, numele sarbatorii vine de la “piinea traditionala”, numita “pasca”. Dumnezeu le-a poruncit evreilor sa manince carnea mielului cu piine nedospita si cu ierburi amare. Piinea nedospita era semnul ca “au iesit in graba din tara Egiptului” (Deut. 16:3). Simbolul Pastelor s-a implinit in Ierusalim atunci cind Domnul Isus “Mielul care ridica pacatul lumii” (Ioan 1:29) a fost jertfit pentru pacatele omenirii (Evrei 9:28). Sarbatoarea Cincizecimii (50 de zile dupa Paste) In esenta ei, evenimentul era o sarbatoare a secerisului. Ziua cincizecimii era asezata in calendar la exact cincizeci de zile dupa Paste si multumirea poporului pentru roadele cimpului (Num. 28:26-31). Sarbatoarea se mai numea si “sarbatoarea saptaminilor” (Deut. 16:9) sau “sarbatoarea primelor roade” (Num. 28:26). In Noul Testament, ziua Cincizecimii a marcat o zi de mare bucurie pentru primirea Duhului Sfint si pentru convertirea primelor mii de oameni la credinta mintuitoare in Christos (Fapte 2:1-47). Aceasta zi se mai numea si “Sarbatoarea trimbitelor” (Ros Hasana) si era o chemare la rededicare si la o masa de partasie cu Domnul si in cinstea Domnului (Lev. 23:23-25). “Cu glasul unei trimbite” … “la cea din urma trimbita”, sint doar doua expresii ale apostolului Pavel care fac aluzie la ziua “rapirii” Biserici si a unui inceput nou in slava. Aceasta era o zi marcata de post, smerire si mare inchinaciune (Lev. 23: 26-32). In aceasta zi, Marele Preot facea ispasirea pentru toate pacatele poporului si tapul de Azazel era alungat in pustie (Lev. 16). “oricine nu se va smeri, va fi nimicit din popor” (Lev. 26:29). In planul mesianic, sarbatoarea marcheaza ziua in care Dumnezeu va face judecata copiilor Sai si-i va curati de vinovatialor. Va fi o zi de pareri de rau, de mare smerire si de adinca tristete (Zah. 12:10-14; 13:1-9; 14:1-7). Sarbatoarea Corturilor (luna VII, ziua 15) Sarbatoarea comemora peregrinarile evreilor timp de 40 de ani prin pustie inainte de intrarea in Canaan (Lev. 26:33-36; Deut. 16:13-17). Istoricul evreu Iosif Flavius o numeste “cea mai mare si cea mai sfinta dintre toate sarbatorile evreiesti”. Timp de sapte zile, toti evreii trebuiau sa-si paraseasca locuintele si sa stea in corturi sau colibe facute din crengi si pinza, “pentru ca urmasii vostri sa stie ca am facut pe copiii lui Israel sa locuiasca in corturi, dupa ce i-am scos din tara Egiptului” (Lev. 23:42). Domnul Isus a participat si El la sarbatoarea corturilor (Ioan 7:2, 8-52), dar simbolistica comemorarii se va implini atunci cind Domnul va locui alaturi de poporul Sau in timpul Mileniului (Zah. 14:9-21; Isaia 11:2-9). In afara acestor sapte sarbatori mari, evreii au mai primit de-a lungul istoriei citeva zile de aducere aminte: Cea de a saptea zi, pusa de o parte de Dumnezeu la sfirsitul Creatiei (Gen. 2:1-3), dar nesarbatorita pina in perioada Exodului (Exod 16:23), este si ea mentionata in lista sarbatorilor evreiesti (Lev. 23:1-3). Ziua comemoreaza atit odihna Domnului, cit si scoaterea din robia egipteana (Deut. 5:12-15). Ea este un semn national intre Iehova si Israel (Exod 31:17; Ezec. 20:12, 20). Orice lucrare trebuia evitata intre cele doua apusuri de soare (Exod. 20:12, 13; Neem. 13:15-22). Era interzisa aprinderea unui foc (Exod 35:3) sau adunarea de vreascuri (Num. 15:32-33). Fiecare trebuia sa ramina acasa (Exod 16:29; Lev. 23:3), iar deplasarile trebuiau reduse la minimum (Fapte 1:12). Un Sabat de odihna pentru pamint (Exod. 23:10-12; Lev. 25:1-7; Deut. 15:1) . Orice lucrare agricola era interzisa. Poporul trebuia sa traiasca din ce dadea de la sine pamintul. Numit si “Anul Jubiliar” (Lev. 25:8-55), acest an venea dupa sapte ani Sabatici, o singura data la cincizeci de ani. In acest an, datoriile erau iertate, robii erau eliberati, iar pamintul vindut si cumparat se intorcea automat in sinul semintiei din care facuse initial parte. In felul acesta, anul de veselie servea ca reper pentru preturile cu care se vindeau si se cumparau paminturi si robi. In realitate, se cumpara numai dreptul de folosire pina la anul de veselie. Aceasta este o sarbatoare a bucuriei pentru felul minunat in care Dumnezeu i-a scapat pe evrei de planurile ucigase ale lui Haman, dusmanul lui Mardoheu. Evenimentul s-a petrecut in capitala Susa si este redata in cartea Esterei. Numita si Hanuca, aceasta sarbatoare comemoreaza rededicarea Templului, dupa victoria lui Iuda Macabeul asupra ocupantilor greci (1 Mac. 4:41-49; 2 Mac. 10:6-8). Timp de trei ani de zile, inchinaciunea oficiala fusese intrerupta si Antioh Epifaniu spurcase Templul. Sarbatoarea incepe pe 25 Cislev (Decembrie) prin aprinderea unei luminari si tine opt zile. In fiecare zi se aprinde inca o luminare, ajungindu-se in final la un total de opt.

Source: http://www.chris-ierusalim.ro/images/pdf/Sarbatorile.pdf